Drumul de la dorință la excelență… Așa am putea rezuma parcursul lui Valentin Strungaru, fondator Maison des Crêpes. Acesta a povestit, în cadrul emisiunii Excelență în afaceri, despre evoluția sa profesională, cum aceasta s-a îmbinat cu cea personală, dar și ce l-a ajutat să își îndeplinească visul.

Își amintește și acum începuturile, cum dintr-un asistent manager de restaurant a reușit să creeze propria afacere. Spune că determinarea și dorința l-au ajutat să ajungă unde este astăzi, însă au existat și reticențe, iar senzația de incapabilitate nu a întârziat să apară… pentru moment. A avut curajul să meargă mai departe, iar acum se bucură de un lanț de restaurante de succes. Și cum fiecare afacere are atât părți bune, cât și părți rele, una dintre cumpene a fost reprezentată de lockdown, când toate restaurantele au fost închise.

Avea nevoie de o alternativă prin care să mențină activitatea brandului, astfel a găsit soluții fiabile care i-au adus rezultate pozitive: kit-ul de clătite, care oferea o experiență inedită în propria casă, și rulota care împărțea gustări pofticioșilor. A fost o perioadă peste care a trecut cu succes, iar soarele începea și mai mult să strălucească pe „strada clătitelor”. Imperiul Leilor a reprezentat un pas important în evoluția brandului, mai exact, parteneriatul dintre el și Dragoș Petrescu, care oferă în prezent noi perspective și idealuri.

Au fost multe provocări de la deschiderea primului restaurant de acum 5 ani, însă planurile se îndreaptă spre culmi și mai mari și, de ce nu, spre deschiderea primului restaurant Maison des Crêpes în afara țării.

Urmărește și tu interviul și descoperă în ce a constat dezvoltarea brandului Maison des Crêpes, precum și rețeaua noastră de francizare!